top of page

Poți cumpăra o firmă în loc să aștepți următoarea promovare

Aug 9
4 min read

Updated: Aug 14

Ai condus echipe, ai negociat contracte mari, știi cum arată un P&L, poate chiar ai construit și răspuns de unul. Ai economii personale consistente. Ai o rețea profesională bună. Simți că te-ai plafonat puțin, dar alegi să continui pentru că încă e bine.


Și vine o zi când promovarea o primește altcineva, nu tu. Iar tu ești încurajat să aplici la un rol lateral, la fel de bine plătit, dar care nu era pe traseul de carieră la care te așteptai. Alternativa, dacă nu accepți, e să rămâi pe loc și să-ți susții noul șef, poate cu 10 ani mai tânăr. E momentul să te gândești la schimbare.


Ce opțiuni ai la 45-55 de ani

Te gândești ce poți face și ce opțiuni reale de carieră ai. Poți să lansezi un start-up, dar înseamnă să pornești de la zero — lucru pe care un tânăr de 25 de ani și-l permite, iar tu nu mai ai timpul lui. Poți să încerci să faci consultanță, dar ești sceptic că poți trăi constant din asta în România. Poți activa în boardul unei companii, dar ai nevoie de rețeaua corectă și de mult noroc ca să găsești locul potrivit. Mai există o variantă.


Poți cumpăra o firmă care există, funcționează, este profitabilă și devii CEO-ul ei în ziua unu.


Ce este un search fund

Este un model de business răspândit global — un search fund, în traducere aproximativă un fond de căutare — ce vizează achiziția unei companii pentru operarea ei după preluare. Modelul clasic presupune să strângi capital de la investitori ca să-ți finanțezi căutarea: cu cât atragi mai mult, cu atât păstrezi mai puțin control asupra deciziilor.


Firma pe care o cauți trebuie să aibă un model de business dovedit, repetabil, predictibil, rezistent în orice ciclu economic.


Cum arată căutarea în practică: multe întâlniri cu potențiali vânzători, direct sau prin brokeri, scrisori de intenție, due diligence, liste scurte de câțiva candidați bine profilați, oferte, negocieri și tranzacția finală, după care preiei compania și începi operarea ei.


Te întrebi dacă ai putea găsi ceea ce cauți. România are zeci de mii de firme mici și mijlocii, majoritatea conduse încă de fondatorii care le-au construit în anii '90 — și mulți se apropie de retragere.


Potrivit Search Fund Study 2026, publicat de Stanford Graduate School of Business, la nivel global au fost lansate peste 1.300 de search funds în ultimii 40 de ani. Peste 800 în SUA și Canada, peste 500 în restul lumii. În România, niciunul.


De ce în România nu există niciunul

Nu suntem Spania, unde universitățile de top scot promoție după promoție de absolvenți MBA care aleg calea asta. Plus că în România, în general, finanțările vizează investiția în startup-uri cu potențial și mai puțin companii existente care pot fi operate profesionist, cu parametri îmbunătățiți și exit pregătit din timp.


La noi nu există infrastructura instituțională care poate produce oameni care să caute și să cumpere firme — cei pe care industria îi numește searcheri. Dar tocmai lipsa asta poate fi șansa ta.


Ce poți face concret: căutarea auto-finanțată

Soluția locală este să folosești propriile economii pentru căutare. Înseamnă un efort personal și financiar mai mare decât într-o căutare finanțată de alții, dar îți oferă perspective mai bune.


Adică îți găsești propria companie de cumpărat, apoi, cu economiile tale și alte instrumente financiare, o achiziționezi. În general, o căutare auto-finanțată îți va aduce un equity personal mai mare decât una finanțată de alții.


Experiența ta de operare va fi un avantaj real în discuția cu vânzătorul și în primul an la conducerea firmei. Însă asta nu-ți rezolvă problema finanțării. Vânzătorul va dori să știe dacă ai capacitatea de a strânge suma necesară.


Vei plăti un multiplu mai mic decât pe o firmă de afară — și concurența e unul dintre motive. Firma ta va avea probabil un EBITDA de 300-500k EUR, sub pragul la care intră fondurile de private equity.


Pentru un vânzător interesat de păstrarea felului în care funcționează firma și a oamenilor din ea, tu aduci continuitate. Emoțional, sunt șanse mari ca vânzătorul să te prefere în locul unei tranzacții reci a firmei în care este investit de câteva zeci de ani.


Așadar cumperi cu economii proprii, plus credit atât cât poți obține, o firmă cu un EBITDA mai mic decât al celor cumpărate afară, pe care vei plăti probabil un multiplu de sub 5x EBITDA și în care vei avea controlul boardului — ceea ce modelul clasic nu îți oferă.


Ce te costă

Ți se va părea o schimbare majoră pentru că este. O să ai riscuri personale reale. Garanție pe casă în majoritatea cazurilor, posibilă relocare, lipsă de lichiditate în primii ani. Iar în ziua în care semnezi vei fi singurul responsabil pentru salariile a 10-15 oameni pe care nu i-ai angajat tu.


Poți petrece 12-18 luni căutând o firmă și să nu reușești. Potrivit aceluiași studiu, aproape jumătate dintre cei care își încheie căutarea nu cumpără nimic. Însă cine trimite o scrisoare de intenție în primele șase luni cumpără în aproape trei sferturi din cazuri.


Iar căutările în parteneriat sunt mai eficiente decât cele făcute de unul singur. Dacă vrei să-ți crești rata de succes, caută în parteneriat. În doi poți cumpăra o firmă mai mare, dar și procentul de deținere se împarte cu cineva.


Înainte să începi căutarea

  • Calculează-ți acum cât poți trăi fără salariu — tu și familia ta — timp de un an sau doi, separat de banii pe care îi vei folosi la achiziția firmei.

  • Discută cu un broker de afaceri ca să înțelegi ce e realist să cumperi în intervalul EBITDA pe care ți-l propui.

  • Găsește o variantă să-ți testezi apetitul de risc. Pune pe hârtie ce ai fi dispus să garantezi și ce nu.


Întrebarea nu este dacă poți, ci cât te costă încă cinci ani de ședințe în care altcineva îți decide cariera.


Iunie 2026

 
 

© 2026 searchfund.ro

bottom of page