Cât concediu ți-ai luat în ultimii 10 ani?
Updated: Aug 14
„Soția mea și cu mine nu ne-am luat concediu de zece ani.” Stăteam de vorbă cu un cuplu de antreprenori - aveau o fabrică de îmbrăcăminte undeva în vestul țării. „Trebuie să fim aici mereu. Mai tragem o perioadă și apoi vedem.”
Nu i-am întrebat dacă au încercat să delege. Erau ei doi la vârful firmei și apoi personalul angajat în producția directă. Nu aveau cui să lase firma pe mână. Totul începea și se termina cu ei.
Ce e probabil să te preocupe când te gândești la viitor
Ce faci când vrei ca munca ta de-o viață să nu se risipească? Când te gândești la angajații tăi, ce se va întâmpla cu ei? Rămâne și brandul firmei tale, pe care îl recunosc atâția clienți.
Te gândești întâi la cineva de încredere din familie - poate unul dintre copii ar putea continua. Câțiva ani de „ucenicie” și „învățat meserie” și ar putea fi capabili să opereze singuri după aceea.
Dar dacă nimeni nu vrea sau nu e suficient de interesat?
Nu ești singur
Mulți alți antreprenori sunt fix în aceeași situație. Nu își iau liber exact ca tine pentru că firma e dependentă de ei și așa a fost mereu.
E o realitate în firmele românești. Ai avut curaj după anii '90. Ai construit cu multă muncă și greutăți o afacere care merge, e profitabilă și îți aduce recunoaștere în comunitatea ta.
Ai însă o afacere dependentă de prezența ta fizică, de implicarea și relațiile tale. Dacă tu te oprești, ea se oprește. Totul ține doar de dorința și voința ta de a continua.
Dacă tragi linie, ai depășit de mult zona de confort financiar. Te-ai putea retrage mâine, doar că nu o faci. Firma e totul pentru tine, așa că te simți obligat să continui.
Deții firma sau ești cel mai muncitor angajat al ei?
Vrei libertate acum și vrei ca firma să meargă fără tine
Îți dai seama că de fapt vrei mai mult timp acum, cât încă deții firma. Și vrei ca ea să fie suficient de independentă astfel încât peste niște ani să faci un exit (adică să vinzi firma) și să te poți desprinde.
Dacă nimeni din familie nu vrea să preia afacerea, atunci firma trebuie să poată funcționa fără a depinde de o singură persoană. Pentru asta, trebuie trecută printr-un proces de decizii și acțiuni care o vor transforma, o vor face mai robustă, mai pe picioarele ei. Care te vor ajuta indiferent ce vei decide la final, oricum s-ar termina totul. Asta se cheamă profesionalizare. E aceeași soluție, orice ai alege să faci la final cu firma.
Ce ar însemna concret pentru cuplul de care vorbeam la început? Poate exact ce le lipsea lor — și poate ce-ți lipsește și ție: cineva, în afară de tine, care să vorbească cu primii trei furnizori ai firmei. Un calendar recurent, documentat, de întâlniri săptămânale cu oamenii cheie din firmă. Date care să nu stea doar în Excel-ul de pe laptopul tău, ci într-un sistem online, profesional. Să poți răspunde oricând la întrebarea: cât din firma ta reprezintă primii 5 clienți? Sau cine semnează un ordin de plată ori o factură mare dacă tu ești indisponibil.
O firmă care merge fără tine valorează mai mult, pur și simplu
Nu faci profesionalizare de dragul ei. O faci pentru că îți crește prețul firmei. Un cumpărător plătește mai mult pentru o firmă care nu depinde de proprietar — o firmă stabilă, care nu mai arată fragilitate pentru că nu mai trece totul prin tine, nici măcar lucrurile administrative mărunte.
Vrea, în plus, siguranța că atunci când va prelua afacerea o va putea opera independent. Îi oferă încredere că te poate substitui. Că a preluat un business pe pilot automat, în care el, la început, trebuie doar să fie atent să nu strice ceva.
Ca firma ta să valoreze mai mult nu înseamnă neapărat să crești vânzările. Uneori înseamnă contracte mai stabile, cu plăți recurente sau prețuri actualizate, pe care poate nu le-ai mai testat de ani de zile.
„Mai târziu” ar putea fi „niciodată”
Când spui „încă un an și mai vedem după”, consumi exact anul de care ai avea nevoie să produci schimbarea. Pentru că trebuie să știi că îți va lua ani să schimbi. Motive se vor găsi: inerția firmei și a proceselor. Oamenii care acceptă greu schimbarea. Atenția ta care se va muta continuu de la o problemă la alta. Nu te așteaptă un sprint, ci un maraton. Cu cât mai devreme, cu atât mai bine.
Testul de o săptămână
Cum îți dai seama că ești pe drumul cel bun: dacă poți lipsi o săptămână și firma nu se blochează, ai demonstrat că firma valorează ceva fără tine.
Profesionalizarea firmei îți va oferi și vacanța de luna viitoare, dar și o vânzare bună în viitor — din același efort, de a face ca firma să nu mai treacă totul prin tine.
Câte concedii mai ai de pierdut?
Iunie 2026


