top of page

Cine va conduce firma ta după tine?

Aug 9
3 min read

Updated: Aug 14

Ai avut o discuție cu directorul tău comercial și te încearcă un sentiment de mulțumire. Problema era urgentă, tu nu erai disponibil și între timp a rezolvat-o cu costuri minime. Decizia a fost rapidă și a ieșit mai bine decât sperai. I-ai apreciat mereu determinarea, toți anii ăștia ați construit împreună încredere, i-ai dat ocazia să decidă și în lucruri importante.


Poate chiar ar putea prelua firma după tine?


Descoperi ce înseamnă concret „să preia"

Te gândești că tot ce ai construit tu poate continua așa cum e — ai deja și persoana potrivită. Se pricepe și e de încredere.


Dar săptămâna viitoare e ședința pe noua linie de producție și știi deja cum merge: tot la tine se vor uita pentru decizia finală. Iar actele tot tu le vei semna, ca de fiecare dată.


Tocmai ai realizat că a avea încredere în cineva nu e totuna cu a-i lăsa puterea de decizie.


Începi să te gândești la variante

Natural, îți vine familia în minte. Ai crescut firma și copiii în același timp. Ei știu prin ce-ai trecut toți anii ăștia. Ți-ar plăcea ca ei să continue, dar au deja cariera lor și ți-ar putea spune da din obligație. Iar dacă preiau, nu știi cum vor conduce și dacă vor păstra direcția firmei.


Ai auzit că în alte firme au preluat angajații. Directorul comercial conduce bine echipa și te-ai gândit din nou la el. Ar face asta și cu firma întreagă, dar nu-ți poate da un preț corect. Cu alt proprietar însă, nu știi cât va mai rămâne în firmă.


Un cumpărător extern ar putea face o ofertă bună și ar prelua tot, curat. Poate vine să o conducă chiar el, zi de zi, după strategia proprie — pentru câțiva ani sau poate doar ca etapă spre o vânzare viitoare. Sau o integrează într-o structură mai mare, cu alți oameni la conducerea operațională. Oricare ar fi varianta, nu-l cunoști, nu știe firma așa cum o știi tu și nu ai de unde ști ce va face mai departe cu ea.


Viitorul va depinde direct de cine preia și cu ce intenție. Fiecare are o miză diferită.


Realizezi că nu ai timp nelimitat

Îți dai seama că poate nu ai luat în calcul cât va lua totul.


Să pregătești pe cineva din familie pentru preluare îți va lua ani, probabil, presupunând că vrea și poate. Și directorul tău, ca orice manager, va avea nevoie de timp să strângă capital de finanțare. Chiar și cu un cumpărător extern gata de tranzacție, tot va dura luni bune până semnezi.


Bani, continuitate sau liniștea de a ști ce urmează — nicio variantă nu ți le oferă pe toate trei. Nu mai e doar despre cine preia, ci despre ce compromis ești dispus să accepți.


Poți să alegi să nu decizi nimic acum

E cea mai simplă variantă — problema mai poate aștepta. Dar e mai greu să planifici pentru neprevăzut, când nu ai timp de pregătire. O întâlnire dificilă cu creditorii, o ofertă bruscă de cumpărare, o problemă de sănătate care te ține departe de firmă. Și atunci o să decizi în grabă, sub presiunea momentului — nu așa cum ai plănuit sau cum ai vrut.


Cine va conduce firma nu mai e singura întrebare

E despre cine o deține, cine decide și cine rămâne responsabil când tu nu mai ești acolo.


Predarea firmei nu începe în ziua în care o vinzi. Începe în ziua în care accepți că într-o zi nu o vei mai conduce tu.


Iulie 2026

 
 

© 2026 searchfund.ro

bottom of page